miercuri, 19 septembrie 2012

Ciorapei pentru bradul de Craciun


Crăciunul se apropie cu paşi repezi dar încă mai este timp să faci un ornament pentru brăduţul tău. Aceşti ciorăpei coloraţi vor arăta perfect în brăduţ şi sunt gata imediat.
Prescurtările folosite:
F – tricotează pe faţă (4F – tricotează 4 ochiuri pe faţă, 7F- tricotează 7 ochiuri pe faţă)
D – tricotează pe dos (4D – tricotează 4 ochiuri pe dos, 7D- tricotează 7 ochiuri pe dos)
TF2O – tricotează pe faţă două ochiuri împreună ca aici
AAF – două ochiuri alunecate şi apoi tricotate pe faţă printr-un singur ochi ca aici
La capitolul fire pentru tricotat am folosit Kinna de la Cheval Blanc. Cred că arată bine în orice combinaţie.
Am montat pe 4 andrele cate 6 ochiuri deci în total 24 de ochiuri.
Apoi am lucrat un rând pe faţă şi unul pe dos vreo 6 rânduri.
Se continuă tot pe faţă încă 3-4 cm şi se face modelul dorit după tehnica Jaquard despre care vom vorbi mai multe într-un post viitor.
Modelarea călcâiului:
Pentru modelarea călcâiului vom tricota următoarele 12 ochiuri lăsându-le pe o singură andrea, restul de ochiuri vor fi lăsate nelucrate până la finalizarea călcâiului. Cu aceste 12 ochiuri vom lucra înainte şi înapoi până când este format călcâiul. Următoarele 6 rînduri vom lucra pe faţă şi pe dos alternativ, înainte şi înapoi cele 12 ochiuri.
Rândul următor: AAF, tricotează pe faţă până la ultimele două ochiuri, TF2O.
Rândul următor: tricotează tot rândul pe dos.
Se repetă această secvenţă de încă 2 ori. Vei avea pe andrea 6 ochiuri în acest moment.
De pe marginile laterale ale călcâiului nou format se montează 6 ochiuri pentru fiecare parte.
Se lucrează din nou în cerc cu cele 4 plus 1 andrele încă trei rânduri până ajungi în dreptul călcâiului.
Primele două ochiuri de pe prima andrea din dreptul călcâiului se vor aluneca şi se vor tricota împreună pe faţă (AAF) iar următoarele se tricoteaza obişnuit pe faţă. Ochiurile de pe următoarea andrea, respectiv a doua andrea din dreptul călcâiului se tricotează pe faţă până la ultimele două ochiuri care se tricotează împreună pe faţă (TF2o). Restul ochiurilor se tricotează normal pe faţă. Următoarele două rânduri se lucrează în acelaşi fel. Acum ai pe fiecare andrea din nou 6 ochiuri.
Se lucrează încă 5-6 rânduri şi se schimbă cu firul de contrast. Se mai lucrează 4 rânduri.
Următorul rând: 2F, TF2O în mod repetat până la final.
Următorul rând: TF2o în mod repetat până la final.
Se strâng ochiurile cu ajutorul unui ac şi se încheie lucrul.
În partea de sus se montează de pe margine 4 ochiuri şi se lucrează cât se doreşte de lung şnurul pentr agăţat.
La final se coase şnurul iar ciorăpelul este numai bun de pus în brăduţ.
Spor la tricotat!

sursa: firedepoveste.ro

0 comentarii:

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template