duminică, 8 septembrie 2013

13 lucruri pe care barbatul trebuie sa le stie despre partenera

1. Femeia nu e “in perioada aceea a lunii” de fiecare data cand e suparata. Uneori dispozitia o ia razna din cauza hormonilor si ar fi cazul ca barbatii sa invete sa evite intrebarile si comentariile rautacioase. 

2. Femeia de langa tine nu e mama ta. Ar trebui sa fie de la sine inteles, insa de multe ori barbatii confunda partenera cu femeia care i-a crescut, ba chiar o aleg astfel incat sa se incadreze in tipar.  Partenera nu este datoare sa stranga dupa tine sau sa te impinga de la spate. Cuvantul cheie este “impreuna”. 

3. Femeia de langa tine se asteapta sa tii minte cand e ziua ei, numele primului caine si ce liceu a terminat. Ar fi frumos daca tii minte si care este mancarea preferata si eventual florile care-i plac cel mai mult. Pentru ca asta inseamna ca stii sa asculti si ca iti pasa. E oare prea mult? 

4. Barbatii ar trebui sa renunte la sintagma “toate-s la fel”.  Nu toate femeile sunt innebunite dupa reviste glossy, tendinte in materie de moda si coafuri. Nicio femeie nu vrea sa fie tratata dupa principiul “o cunosti pe una, le stii pe toate”, ci isi doreste un barbat care sa isi rezerve timp pentru a o descoperi, cu bune si rele. 

5. O femeie are nevoie de complimente si barbatul de langa ea ar trebui sa se straduiasca sa observe detaliile legate de infatisarea ei. Vrea sa stie ca e dorita, cu atat mai mult in zilele in care se uita in oglinda si se vede cu cateva kilograme mai plina sau isi observa ridurile care tocmai si-a facut aparitia pe tenul ei pana nu demult perfect. 

6. Epilatul e o mica forma de tortura. Barbatul ar trebui sa isi arate aprecierea, pentru inceput, prin a se ocupa de parul facial, de parul din nas si eventual din zonele lui intime. 

7. Sanii nu sunt cozonaci. Mai e nevoie de explicatii? E drept ca nu vin cu manual de instructiuni, dar ar putea sa se documenteze putin inainte de a se “infige” in ei ca un animal de prada. 

8. O femeie isi da seama daca va potriviti in pat pe ringul de dans. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa te misti lasciv cu trupul aproape de al ei. Mai ai nevoie de ritm, putina originalitate si trebuie sa simti muzica, sa te sincronizezi cu partenera. E semn ca poti sa fii dezinhibat, inventiv si atent la nevoile ei! 

9. Daca iti place o femeie, n-o lasa sa “fiarba”. N-are nevoie de asa ceva. Asteapta prea mult si ea isi va pierde interesul. 

10. E mai bine sa o intrebi ce ii place decat sa pierzi zeci de minute ratacit printre asternuturi, dupa care sa te bosumfli ca inca nu a ajuns la orgasm.

11. Si ea se teme de angajamente. Desi este promovata intens ideea potrivit careia femeia este constant preocupata de a descoperi noi modalitati prin care sa-l “prinda in plasa”, multe dintre reprezentantele sexului feminin sunt multumite cu statutul de femeie independenta si nu se grabesc prea tare sa isi piarda autonomia. Alegerea partenerului alaturi de care iti vei petrece o viata intreaga este una extrem de importanta, iar teama este fireasca. 

12. Atentie la complimentele adresate altor femei! Chiar daca i-ai spus de o mie de ori ca o iubesti si ca e extraordinara, totul se sterge atunci cand ii spui mamei ca face cele mai bune sarmale din lume sau cand complimentezi o alta femeie, fie ea vecina, colega sau prietena. 

13. Tu, cel care te crezi cel mai cel, nu esti de neinlocuit. Orice barbat extraordinar va pierde o femeie atunci cand ajunge sa o ia de buna si sa se culce pe-o ureche. Poate ca dragostea e oarba, insa o relatie in care ea ofera si el doar primeste are tendinta de a-i deschide ochii la un moment dat.

0 comentarii:

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template