vineri, 26 octombrie 2012

La mulți ani Dumitru!

Bună dimineața! O zi frumoasă începe cu o cafea și un zâmbet! La mulți ani Celor care poartă numele Dumitru! Să aveți o zi minunată!


Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu (284- 311) și era fiul voievodului cetății Tesalonicului, botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Și îl învățau părinții în cămară cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credințe, luminându-i cunoștință despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și milostenia cea către săraci, săvârșind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Și așa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar, mai ales, a început a lucra într-insul darul lui Dumnezeu. Și tânărul creștea cu anii și cu înțelepciunea, urcând că pe o scară, din putere în putere. Și, ajungând la vârsta cea mai desăvârșită, părinții lui s-au dus din vremelnică viață, lăsând pe tânărul Dimitrie moștenitor nu numai al multor averi, ci și al bunului lor nume. 
  
 Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia și, cunoscându-i înțelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui sau. Și a fast primit Sfântul cu mare cinste de cetățeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe față dreaptă credința și aducând pe mulți la Hristos. 
  
 Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creștin și s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcăndu-se biruitor dintr-un război cu scitii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, și a venit împăratul și la Tesalonic. Și, Dimitrie fiind întrebat, de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creștin și a defăimat închinarea păgânească. Și îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temnița, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. 
  
 Și se bucură împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit. Lie, vandal de neam, înalt, puternic și înfricoșător la chip, că se luptă cu cei viteji și-i ucidca, aruncându-i în sulițe. Deci, era acolo un tânăr creștin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Accsta, văzând pe Lie ucigând fără cruțare pe oameni, mai cu seamă pe creștini, s-a aprins de râvnă. Și vrând să se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temnița, cerând de la dânsul rugăciuni și binecuvântare că să-l poată birui pe acel ucigaș de oameni. Și, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: "Du-te și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!" 
  

 Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigăt: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Și îndată, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorât. Și s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostași, poruncindu-le să-l străpungă cu sulițele pe Sfântul, în temnița, că a fost pricină morții lui Lie. Și aceasta, făcându-se îndată, marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezcu. Și s-au făcut la moaștele lui multe minuni și prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul și Sfântului Nestor. 


Sursa: http://www.sfantuldumitru.com/

0 comentarii:

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template