duminică, 9 octombrie 2011

Sorcova, ca pomii sa-nfloriti si ca ei sa-mbatraniti


Sorcova, ca pomii sa-nfloriti si ca ei sa-mbatraniti

Anul Nou este marcat in comunitatea romaneasca, de urarea cu plugusorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca si jocurile mimice cu masti de animale sau personaje taranesti. Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul. Cantecele respective atrag norocul sau binecuvantarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. Trebuie spus ca Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului.

In vechime se colinda cu o mladita inmugurita de mar. Ea se punea in apa in noaptea Sfantului Andrei si pana in ziua de Sfantul Vasile, era inflorita. Asa ne explicam si de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Astazi sorcova este confectionata dintr-un bat, in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata. Materialele utilizate sunt:

- o bagheta de aproximativ 30-40 de cm;
- beteala;

- panglica colorata;
- hartie creponata;
- sarma subtire;
- ata colorata;

- folie de staniol

Bacheta se infasoara in sarma, apoi pe cadrul creat se prind alte bucati de sarma, modelate in tulpini. Fiecare sarma este infasura in beteala de pom argintie. Hartia creponata se impatureste la intamplare, in incercarea de a imita aspectul de floare, pentru a face pampoanele sorcovei. Pentru un pampon se pot folosi 2 - 3 flori, in diverse culori, legate direct cu sarma. Dupa ce au fost realizate, sunt fixate pe bat.

Numele de "sorcova" vine de la cuvantul bulgar "surov" (verde fraged), aluzie la ramura abia imbobocita, rupta odinioara dintr-un arbore.

Cu sorcova se batea de mai multe ori umarul unei anumite persoane, jucand rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite sanatate, tinerete si fertilitate celui vizat. Ziua cand copiii mergeau cu sorcova era dimineata de Anul Nou.

Sorcova audio

Sorcova de la batrani - Audio

Textul Sorcovei variaza usor in functie de regiune. Iata cateva forme:

Sorcova - varianta 1:

Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Peste vara, primavara,
Ca un par, ca un mar,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca sageata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
La anul si la multi ani!

Sorcova - varianta 2:

Sa traiti, sa traiti,
Intru multi ani fericiti
Si ca pomii sa-nfloriti
Si ca ei sa-mbatraniti
Si ca toamna cea bogata;
Fie casa-ndestulata.
Tot cu mesele intinse,
Cu facliile aprinse,
Sa petreceti impreuna,
Pana-n veci cu voie buna.

Sorcova - varianta 3:

Sorcova
Vesela,
Sa traiti
Sa-mbatraniti,
Ca un mar,
Ca un par,
Ca un fir
De trandafir.
Cate pietricele
Atatea mielusele;
Cati bolovani
Atatia carlani;
Cate cuie sunt pe casa,
Atatia galbeni pe masa.

Sorcova - varianta 4:

Cata sindrila pe casa,
Atatia galbeni pe masa;
Cat grau in ogor,
Atatea vite-n obor;
Cate paie-n batatura,
Atatia copii in patura;
Cat par intr-un cojoc,
Atatia copii la foc;
Cata frunza pe umbrar,
Atatia bani in buzunar!

Sorcova - varianta 5:

Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraaniti,
Ca un mar, ca un par
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
In mijlocul verii;
Ca vita de vie
La Sfanta Marie
Tare ca piatra,
Iute ca sageata
Tare ca fierul
Iute ca otelul.
Vacile laptoase,
Oile lanoase,
Porcii unsurosi
Copii sanatosi
Cate cuie sunt pe casa
Atatia galbeni pe masa.
La anul si la multi ani!
Sa traiti sa ne dati bani.

0 comentarii:

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template