Datini si obiceiuri de Craciun

Putem spune că obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte. Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu spune că harul lui Dumnezeu a dat putere popoarelor să se individualizeze în istorie şi mai adaugă: “Eu m-am individualizat pe lumea asta prin poporul român, prin istoria lui, prin limba română şi toate acestea mi-au fost date de Dumnezeu.”

Obiceiurile, după cum am mai zis, ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.

Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor, dacă vor veghea până la primul cântat de cocoş. În aşteptarea acestei minuni credincioşii obişnuiesc să ardă tămâie pentru ca grijile şi paguba din casă să fie alungate . Ei se roagă Mântuitorului Iisus pentru îndeplinirea dorinţelor. În Ajunul Craciunului, pe înserate, în toate satele şi oraşele din ţară începe colindatul. Colindele şi cântecele de stea poartă deopotrivă mesajul profetic atât în legătură cu împlinirea făgăduinţei făcute de Dumnezeu protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi prin ei nouă tuturor, cât şi prin ceea ce va împlini Fiul lui Dumnezeu prin lucrarea Sa în lume: „Astăzi Proorociile şi toate Scripturile/ Despre Mesia Hristos/ Toate s-au plinit frumos” ne spune o colindă. Colindătorii, copii şi adulţi, merg din casă în casă vestind prin cântec Naşterea Pruncului Iisus. Gazdele oferă colindătorilor covrigi, fructe şi crăciunei (colăceii de Craciun). De pregătirea colăceilor se ocupă gospodinele şi fetele acestora. Aluatul din care se prepară colăceii este pregătit cu drojdie, după reţeta pâinii. Se prepară colaci împletiţi din mai multe fâşii, colaci ce se dăruiesc oaspeţilor de seamă prezenţi la masa festivă de Crăciun. In Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau până primavara când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţarină. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.

În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cântă la fereastră un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se "zori", spunându-se că atunci "cânta zorile". Prin Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta colinde de către feciori şi oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de Crăciun.

Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o data cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică. Datina împodobirii bradului de Craciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.

Capra, Turca, Brezaia sunt câteva dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei" că "Turca este o joacă iscodită încă din vremurile batrâne, din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.

Un alt obicei foarte cunoscut este „tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină si se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.

Pentru prosperitatea casei, gospodinele obişnuiesc, în prima zi de Crăciun, să pună pe un platou diferite feluri de bucate sfinţite de preot la masa de Ajun. Cu acest platou înconjoară casa de trei ori cu convingerea că până la Crăciunul viitor, familia va avea un trai mai îmbelşugat. O bună parte din bucate sunt consumate de membrii familiei şi restul se dau animalelor din gospodărie. Pe masa festivă se aşează, sub o icoană, diferite obiecte cu care membrii familiei vor lucra tot timpul anului.

Acestea sunt doar câteva din obiceiurile şi datinile prin care românii mărturisesc Naşterea Domnului sau “unicul nou sub soare” cum îi spune Sfântul Ioan Gură de Aur Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Se cuvine deci, să slavoslovim şi noi împreună cu îngerii căci ni S-a născut Mântuitor!