În sezonul rece trebuie să ai grijă să îţi hidratezi tenul mult mai bine.
Dacă eşti mulţumită de crema de faţă pe care o foloseşti în mod curent şi nu vrei să o schimbi cu una mai hrănitoare poţi să foloseşti în plus şi o cremă de noapte, pentru un efect hidratant mai puternic. Nu uita şi de masca de faţă săptămânală, din ingrediente naturale, la îndemână.
Chiar dacă temperaturile sunt scăzute asta nu înseamnă că razele soarelui nu sunt la fel de nocive. De aceea este indicat să foloseşti ziua o cremă cu factor de protecţie, mai ales dacă obişnuieşti să petreci mai mult timp afară.
Când îţi speli faţa rezistă tentaţiei de a folosi apă cât mai caldă, ci mai degrabă spală-te cu apă călduţă pentru a nu favoriza deshidratarea pielii. La fel este indicat să procedezi şi în cazul cremei de faţă, care trebuie să fie cât mai rece atunci când o aplici.
Alimentaţia în sezonul rece.
Trebuie să fie bogată în antioxidanţi pentru a păstra strălucirea pielii şi pentru a-i oferi protecţie din interior împotriva agresiunilor cauzate de vreme. Iar ca să reduci roşeaţa excesivă evită alcoolul, chiar dacă uneori îţi încălzeşte serile reci şi foloseşte cataplasme cu turmeric, lemn dulce, castravete, ghimbir şi etract de ceai alb pentru a reduce inflamaţiile.
În ultimul rând, cel mai simplu sfat de protecţie a pielii în sezonul rece este să ai o garderobă corespunzătoare. Fă-ţi o colecţie cât mai variată de eşarfe, care nu doar îţi protejează tenul de vânt şi temperaturile scăzute, dar înveselesc orice ţinută.
sursa: cosmopolitan.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu