marți, 19 noiembrie 2013

Beneficiile ceaiurilor din planta de ceai

femeie care savureaza un ceai

Planta de ceai, Camellia Sinensis

Creşte în zonele tropicale şi sub-tropicale la altitudini de peste 1500 de metri şi în funcţie de modul în care sunt culese şi uscate frunzele sunt obţunute cele 4 tipuri de ceai: alb, verde, negru şi oolong. Iată care sunt beneficiile acestor băuturi extrem de apreciate în toate culturile.

Ceaiul alb

Este cel mai scump sortiment de ceai şi se prepară şi în cantităţi mai mici decât celelalte. Acesta se obţine din frunzele foarte tinere şi din mugurii plantei, care sunt tratate pentru a se opri fermentarea şi deshidratarea lor şi pentru a păstra cât mai multe dintre proprietăţile iniţiale.


Bogat în antioxidanţi, ceaiul alb este benefic pentru frumuseţe dar şi pentru funcţionarea eficientă a organismului. Poţi să îl consumi în cantităţi mai mari decât pe cel negru sau verde deoarece are cea mai scăzută cantitate de cofeină (aprox. 15 mg într-o ceaşcă) şi este şi cel mai plăcut aromat. Presupusele efecte benefice de care te poţi bucura dacă obişnuieşti să consumi des ceai alb sunt: tensiune arterială scăzută, nivelul colesterolului scăzut, detoxifirea ficatului, întăreşte sistemul imunitar, respiraţie plăcut mirositoare şi piele cu aspect tânăr mai mult timp datorită cantităţii mari de antioxidanţi.

Ceaiul verde.

Este preparat din frunzele neoxidate ale plantei de ceai. Acesta conţine o cantitate moderată de cofeină, aprox 20 mg la o porţie, aşadar poţi să consumi până la 3 căni pe zi fără să te confrunţi cu efecte secundare, ca în cazul ceaiului negru. Ca şi în cazul consumului frecvent de ceai alb, beneficiile sunt atât de ordin estetic, reduce apariţia ridurilor dar şi la nivelul funcţionării organismului.

Ceaiul verde reduce colesterolul din sânge, menţine în limite normale tensiunea arterială, luptă împotriva celulelor canceroase, stimulează imunitatea, reduce riscul de infarct, omoară bacteriile din gură şi albeşte dinţii.

Ceaiul negru.

Se obţine prin oxidarea completă a frunzelor plantei de ceai. Deoarce conţinea cea mai mare cantitate de cofeină trebuie să îl consumi cu moderaţie. Printre beneficiile ceaiului negru putem enumera o putere de concentrare mai bună, întăreşte sistemul osos, măreşte nivelul de energie, întăreşte sistemul imunitar, conţine numeroşi antioxidanţi şi reduce nivelul de stres.

Ceaiul oolong.

Este un ceai intermediar între ceaiul verde şi cel negru ca nivel de oxidare şi este la fel de benefic precum celelalte sortimente. Ceaiul oolong poate fi kick-ul de energie necesar pentru a avea mintea limpede la job, sursa de antioxidanţi pentru o imunitate crescută iarna, îţi păstrează aspectul tânăr al pielii mai mult timp, reduce apetitul şi scade şansele de a suferi de boli ale sistemului cardivascular.
Oricare dintre cele 4 sortimente de ceai ai alege, aromat sau nu, te vei bucura de numeroase beneficii. Profită şi tu de ele!

sursa: cosmopolitan.ro

0 comentarii:

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template