Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul. Cantecelele respective atrag norocul sau binecuvintarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. In vechime, colindele erau „specializate“ (de preot, de pastor, de fata mare etc.). O categorie importanta de colinde sunt strict legate de Craciunul bisericesc, evocand inchinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul - stalcire a numelui Betleem) sau panica si viclenia lui Irod (Irozii), culminand cu taierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica ii pomeneste pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple, cuceritoare in naivitatea lor. Cam in acelasi timp, flacaii umbla cu Capra (Turca, Brezaia) sau cu Ursul, in cete pestrite si galagioase (ca e un obicei pagan se vede si din aceea ca in unele parti se zice ca astfel de colindatori „glumeti“ ar fi parasiti vreme de 6 saptamani de ingerul lor pazitor!), iar copiii cu Steaua („Cine primeste steaua cea frumoasa si luminoasa...“). Cantecele de stea cu care suntem familiarizati astazi (mai ales „Steaua sus rasare...“) sunt de origine culta, adeseori chiar bisericeasca. Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului. Din pacate, toate par a fi pe cale de disparitie, sau in orice caz iremediabil compromise de transformarea lor intr-o forma de cersit tiganesc (extinsa stupid si penibil cam de pe la Sf. Nicolae si pana la Sf. Vasile).
sursa: crestinortodox.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu